Matei Udrea despre circul de la Dinamo: Rednic a plecat, vin alți zece la cântar! Delirul: când fotbalul ajunge ca un poker jucat de cartofori nebuni

Redactor:
Matei Udrea
Matei Udrea despre circul de la Dinamo: Rednic a plecat, vin alți zece la cântar! Delirul: când fotbalul ajunge ca un poker jucat de cartofori nebuni
  • Publicat:
  • Actualizat:

…A plecat și Rednic. Le fel ca și ceilalți, cu patronul și „specialiștii” lui strigând „Huo!” în urma sa.

…Privind Dinamo din afară, Negoiță pare un cartofor nebun, care amestecă la nesfârșit cărțile sperând că de data asta va trage asul de treflă. Din timp în timp, scoate o carte din pachet, la nimereală, și o aruncă pe masă, din ce în ce mai panicat, pe măsură ce vede că ratările se înmulțesc.

La rândul lor, antrenorii – cărți de joc înșirați pe dreptunghiul verde al stadionului din Ștefan cel Mare comit, în serie, aceeași eroare. Unul după altul, ca într-o veritabilă Zi a Cârtiței, vin și pleacă respectând scenariul STAS, fără să înțeleagă că, de fapt, nu sunt decât imitații de serie ale aceleiași jucării.

În linii mari, filmul ăsta prost care rulează la Dinamo deja de 6 ani are o narațiune repetitivă: noul antrenor vine acceptând condiții de neacceptat – salariu sub ștaiful clubului, condiții proaste, obiective imposibil de realizat cu lotul pus la dispoziție, investiții zero.

Știm deja pe de rost și replicile. Noii veniți acuză starea (întotdeauna lamentabilă) în care au găsit echipa, indicându-l implicit pe predecesorul de pe banca tehnică drept vinovat și cauționând, astfel, conducerea (patronul).

Mandatul durează 3-8 luni (uneori, nici atât), apoi, când minciunile, explicațiile și scuzele nu mai țin, omul nostru, cel care la început spusese că echipa e bună, dar ăla care a antrenat-o înainte a fost prost, este la rândul său sacrificat și adus un alt antrenor, care o ia de la capăt: din nou speranțe, din nou condiții proaste, din nou promisiuni și din nou acuze la adresa celui care a plecat.

Niște neisprăviți la costum

De fiecare dată, singurul care câștigă este patronul Negoiță. N-are bani, pricepere și sfătuitori să facă performanță, așa că se mulțumește cu această schemă, unică și repetitivă, de a-și înșela publicul vânzându-i iluzii. Iar publicul, ce să facă?, pleacă după fentă. Lunile și anii trec, în timp ce suporterii, tot mai puțini și mai blazați, așteaptă, mereu și mereu, minunea de la noul antrenor. Așteaptă un Lucescu low-cost, un Vrăjitor din Oz, un alchimist în stare să transforme tabla ruginită în aur.

Totul, dar absolut totul, trădează la Dinamo profunda neînțelegere a fotbalului, în particular, și a afacerilor, în general, la acest domn patron și la așa-zișii conducători executivi care poluează birourile. Niște neisprăviți la costum și cam atât.

Marea problemă nu e antrenorul-paratrăznet. Nu e nici măcar bugetul clubului. Marea problemă o reprezintă chiar modul în care e organizat FC Dinamo. Fără viziune strategică, fără seriozitate, fără interes și pricepere, fără nici cea mai vagă idee despre cum arată, azi, un club profesionist de fotbal. Oamenilor ăstora li s-a dat pe mâini o găină cu ouă de aur (citez aici un impresar cunoscut din fotbalul nostru, „spuneți-mi încă un domeniu în lume unde o marfă – fotbaliștii – luată azi cu 100.000 de euro poate fi vândută peste un an cu 2.000.000!”) și ei, în loc s-o îngrijească, îi smulg penele una câte una, de vie, înainte s-o taie și s-o pună pe foc.
Poate nu știați, dar Dinamo, așa mediocră cum e, a încheiat pe profit financiar fiecare din ultimii ani.

Dinamo, ca o tarabă la margine de drum, în târgul din Vitan

Dinamo, devenită momentan singurul brand istoric al României fotbalistice, e azi ținută la nivel de tarabă întinsă la marginea drumului, în târgul din Vitan. Nu se știe acum ce va fi peste o oră, dar peste un an! De două ori pe campionat, de obicei în pauza de iarnă și în pauza de vară, are loc la „roș-albi” o revoluție. Negoiță realizează brusc că așa nu se mai poate. Da, dintr-o dată vede totul cu claritate de cristal, nu are cum să ia titlul cu jucători de 20 de ani. E păcălit de impresari și colaboratori să renunțe la proiectul abia început, dă afară copiii pentru a aduce niște reșapați, cine știe de pe unde, unul mai slab ca altul. „New Dinamo”, găselnița de marketing, moare ca să facă loc unei „investiții serioase”. La care se renunță din nou, după alte 3-6 luni, când se ratează următorul obiectiv și se constată că străinii aduși erau scumpi și nu tocmai „ce trebuia”. Din nou se operează o tăiere de costuri, sunt aduși iar niște copii care joacă aproape pe degeaba și se scoate de la naftalină conceptul media „new Dinamo”.

Și tot așa. În cerc, mereu în cerc, străduindu-se să-și apuce coada.

Sute de rednici care așteaptă la ușa domnului Negoiță

Problema nu e, până la urmă, Andone – Contra – Miriuță – Bratu – Niculescu – Rednic – cine-o-mai-veni-acum, deși toți aceștia n-au făcut decât să recite după cum le-a suflat patronul.
Problema e la Negoiță. Singura logică a tot ceea ce face acest om este că încearcă să scoată ce se mai poate scoate înainte să scape de club. Altfel, prostia asta de la Dinamo chiar n-are sens.

De la venirea noului patron, singurul antrenor extras din joben care ar fi putut să facă treabă a fost Rednic. Dar, în orbirea și nepriceperea lui, Negoiță n-a înțeles nimic. În fiecare din cele două mandate ale lui Rednic, i-a reproșat acestuia că, dându-i pe mână o echipă de play-out, fără bani, fără investiții, fără condiții, s-a clasat „inacceptabil”. Prima oară, în 2016, „doar” pe 4, când el, patronul, ar fi vrut titlul. Acum trei ani, ca să rămână, Rednic a cerut o mărire modică de salariu (2.000 de euro) și procente (10%) la transferul jucătorilor. Lucru pe care îl practică și alți antrenori, în frunte chiar cu Mircea Lucescu.

Dar lui Negoiță, dezvoltator imobiliar și mare întreprinzător în industria hotelieră, i s-a părut atunci ceva de neconceput. Cum adică, să dea din profitul LUI, chiar dacă era făcut de altul? Lasă, că găsim noi destui, sute, ca Rednic! Uite cum așteaptă la ușă!

Așa că apropiații marelui patron s-au apucat să intoxice publicul cu culise mai mult sau mai puțin adevărate despre „grozăviile” făcute de antrenorul care stopase seria dezastrelor din meciurile cu FCSB și readusese Dinamo, pentru prima oară în acest deceniu, în lupta pentru titlu.

De atunci, după plecarea lui Rednic din vara lui 2016, Dinamo a luat-o la vale. Sutele de rednici pe care-i credea Negoiță înghesuindu-se la ușa lui s-au dovedit, în fapt, niște veleitari. Nimeni n-a putut opri prăbușirea.

Andone a acceptat să-și asume obiectivul locului 1, când era clar că n-are lot de așa ceva. Apoi a plătit această nesăbuință fiind scos țap ispășitor și aruncat pe ușă afară pentru a-i face loc lui Contra.

Actualul selecționer a venit pe fondul unui val de „surse” care povesteau cât rău a făcut Ando la echipă.

Contra a părăsit barca la timp, mutându-se la națională când Dinamo lua apă pe la toate încheieturile, iar zvonurile despre incompetența sa la transferuri începuseră să se reverse dinspre Rin către presă.
Miriuță i-a luat locul într-o gălăgie asurzitoare, promițând victorii cu FCSB și trofee. A rezistat până la sfârșitul sezonului regulat, fiind îmbrâncit penibil pe scări după ce a ratat calificarea în play-off.

Și înlocuit de Bratu, care bine-nțeles că a purces la încă o curățenie generală, renunțând la numeroși jucători „scumpi” ca să aducă „sânge proaspăt”.

Perioada de grație a trecut, Bratu a fost și el alungat în șuturi, împachetat de povești care de care mai dubioase și incriminante.

Claudiu Niculescu, înlocuitorul său, a rezistat trei săptămâni. I s-a „dat viteză” imediat ce Mircea Rednic (iar el!) a devenit disponibil.

Pentru a doua oară în era Negoiță, Rednic a acceptat să vină, menționând că „am făcut-o în condițiile mele”. Care erau, de fapt, tot ale patronului.
A luat echipa în cea mai proastă situație de care-și amintesc până și cei mai bătrâni suporteri dinamoviști să fi existat vreodată. Și-a asumat misiunea de a gestiona cel mai prost lot din câte a avut Dinamo, apoi de a-l schimba din mers, împreună cu eșecurile inevitabile. A făcut economie la cheltuielile pe care le găsise, 142.000 de euro plus taxe pe lună plătiți salarii către jucători.
Apoi, când a cerut bani de investiții pentru sezonul următor, în care promisese că se va bate la titlu, Negoiță l-a dat și pe el afară. A doua oară.

Dar, ca de obicei, minunea întârzie. Patronul și specialiștii săi rămân în urmă, să „salveze” situația, așa cum au salvat-o de atâtea ori până acum.

Din salvare în salvare, Dinamo ajunge la retrogradare.

Mai dai un leu, mai tragi o dată

Sunt acolo, la locul lor, toate semnele că pe ușă se pregătește să intre următorul țap ispășitor. Va accepta condițiile patronatului: salariu mic, investiții zero, obiective majore și de neatins. În spatele său e Neantul. Clubul n-are niciun element care ar putea justifica pretențiile. Nu există un centru de copii și juniori performant, nu există strategie pe termen lung, nu există conducere profesionistă, în birouri lipsesc specialiștii. Un club din străinătate își permite, la un moment dat, rateul unui antrenor mai slab pentru că sistemul, cultura organizațională din spatele omului de pe bancă, funcționează ireproșabil. Fiecare rotiță din club își știe cu precizie rolul și locul, își îndeplinește obligațiile din fișa postului și mecanismul toarce sub picioarele tipului la costum care se agită pe margine în timpul meciurilor.

Dar la Dinamo, sub tălpile goale ale lui Andone-Contra-Miriuță-Bratu-Niculescu-Rednic nu e nimic. Pământ bătătorit și atât.

Hai, mai faceți o dată cărțile!

 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România:
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×